Tartă cu pui și ciuperci

         Cred că e musai să te avertizez mai întâi de toate că rețeta de astăzi dăunează libertății personale. Dacă credeai că faci tarta și ești scutită pe vecie, te înșeli! Odată făcută, zilnic pe masă! Știu că te simți bine atunci când gătești ceva și toată lumea luptă corp la corp pentru ultima felie și te roooagă să mai faci una neaparat, dar chiar să nu mai poți face altceva în următoarele zile decât tartă cu pui? Te mai și saturi, nu? NU? Nu prea... Nici nu știi ce e mai bine: să nu placă celor din jur ce gătești și să îți placă doar ție? Asta ar însemna să mănânci doar tu și sincer, cred că mai bine accepți și ajutorul celor din jur.  Sau să placă tuturor? Asta ar însemna să gătești în fiecare minut, pentru că ziua e lungă și ai idee câte mese pe zi se pot mânca?
        Am exagerat puțin, poate chiar mai mult, deși am strecurat și un adevăr în fiecare propoziție haha. Am reușit să mănânc cam 2 felii din fiecare tartă făcută și nu, nu îți spun câte am făcut sau câte trebuie să mai fac. Tot ceea ce trebuie să știi este că pentru tine, astăzi am pregătit o rețetă delicioasă de tartă cu pui și ciuperci care va plăcea tuturor, cu siguranță! Știi doar că nu prezint orice rețetă, nu? E musai însă să îți asumi dependența celor din jur pentru această tartă, iar dacă găsești vreo persoană căreia să nu-i placă, ar fi bine să te trezești din vis!
                                                                                                             

Ingrediente aluat:
300g făină
25g drojdie proaspătă
200ml apă călduță
sare
1 linguriță zahăr
2 linguri ulei de măsline


Ingrediente umplutură:
2 cepe
1 piept de pui
200g ciuperci Champignon 
3 căței de usturoi
200ml smântână pentru gătit
sare, piper, oregano
cașcaval


         Umplutură: Tăiem ceapa felii subțiri și o punem la călit în ulei de măsline. Spălăm și tăiem bucățele pieptul de pui și îl punem peste ceapă.
        După ce pieptul de pui s-a prăjit, adăugăm ciupercile tăiate felii.
          Punem usturoiul pisat, smântâna și condimentele. Lăsăm sosul pe foc pentru 5 minute. În cazul în care sosul iese prea lichid, îl îngroșăm cu 2 linguri de făină amestecate cu 4 linguri de apă.
        Aluat: Pentru că m-am împrietenit cu slavarea mea, mașina de frământat LOM (aici găsești povestea noastră haha:)) ), a trebuit doar să pun toate ingrediente înăuntru și să-l las să-și facă treaba singur, fără să-l deranjez. În cazul în care nu vă cunoașteți încă salvarea, așezăm făina lăsând un cuibușor în mijloc. Puneți puțină apă călduță în mijloc, drojdia fărâmițată și lăsăți drojdia să se umfle pentru 10 minute. Puneți restul ingredientelor și începeți frământatul. Lăsați apoi aluatul la dospit.
         O tavă rotundă o tapetăm cu hârtie de copt și întindem aluatul înăuntru, lăsându-l mai gros pe mijloc decât pe margini. Înțepăm cu furculița aluatul ca în imaginea de mai jos.
          Întindem umplutura în interiorul plăcintei. Radem cașcaval pe deaspura și dăm tarta la cuptor, la foc mic, până când s-a rumenit ușor aluatul și cașcavalul.


         Gata tarta! Înapoi la copt, pentru că sigur nu ajunge doar una haha! 
         Personal, îmi place foarte mult această tartă când este rece. Fiind fierbinte, sosul va curge și va fi greu de mâncat plăcinta și poate părea chiar grețoasă, de aceea vă sfătuiesc să serviți plăcinta rece!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

News

recentposts

Check it out

randomposts