Prăjitură cu gem de caise

 

        Mi s-a cam pus pata pe chestii fărâmicioase deasupra prăjiturilor și am pentru voi o rețetă delicioasă de prăjitură cu gem de caise. La bază are un blat moale, iar pe deasupra am pus un aluat cu mult unt, copt și fărâmițat, amestecat cu zahăr pudră și fulgi de ovăz. Și la mijloc, bineînțeles, am pus un strat gros de gem de caise de la Băcănia Bucovinei. Cred că merge de minune prăjitura și cu dulceața de zmeură sau vișine, tot de la ei. Noi le-am cam mâncat direct din borcan, cu lingurița, n-am mai avut timp pentru uns pâinea sau făcutul de prăjituri. Abia am salvat borcanul cu gemul de caise! Produsele lor sunt preparate cu multă dragoste, chiar în inima Bucovinei, în Gura Humorului, unul dintre cele mai primitoare orașe din Bucovina. Echipa „Băcănia Bucovinei” livrează delicii peste tot în țară și îți poți vedea gama lor de produse pe site-ul menționat pe pagina lor. 


Ingrediente aluat:
100ml lapte călduț
100ml apă călduță
5g drojdie uscată
1 ou
50g zahăr
400g făină
sare
100g unt

Ingrediente blat:
200g unt
150g zahăr
1 ou
150g făină
1 linguriță praf de copt
3 linguri fulgi de ovăz

Ingrediente asamblare:
3 linguri fulgi de ovăz
2-3 linguri zahăr pudră

       Aluat: Începem cu aluatul care este fărâmițat pe deasupra. Am format un cuibușor în mijlocul făinii și în mijloc am pus laptele, drojdia și sarea. Lăsăm amestecul din mijloc să se umfle pentru 10 minute. Adăugăm oul bătut, apa și zahărul și începem frământarea. Mai adăugăm făină dacă este nevoie și frământăm până când obținem un aluat elastic. Îl lăsăm la dospit, acoperit cu un prosop, pentru o oră.
      Împărțim aluatul în 6 bucăți și întindem bucățile în foi rotunde sau ovale. Nu contează ce formă, va fi fărmâmițat la sfârșit. Fiecare foaie o ungem cu unt moale și le suprapunem, ca și cum am face un tort. Peste ultima foaie pusă nu mai punem unt.




      Înfoliem aluatul și îl lăsăm 30 de minute la cogelator.
      Scoatem aluatul din congelator pe masa înfăinată și îl întindem într-o foaie subțire, cam cât tava de la cuptor. Nu contează atât de mult dimensiunile sau forma foii, pentru că, cum am mai spus, o vom fărâmița.
      Punem aluatul peste hârtia de copt neunsă din tavă și lăsăm la cuptor, la foc mic, până când s-a rumenit.


      Aluatul răcit îl fărâmițăm și îl amestecăm cu 3 linguri de fulgi de ovăz și 2-3 linguri de zahăr pudră. Nu am folosit tot aluatul pentru prăjitură, pentru că mi-a ieșit puțin cam mult. O parte din aluatul copt l-am mâncat cu zahăr pudră. Fărâmițezi exact atât cât dorești să pui pe deasupra prăjiturii.

      Blat: Putem să pregătim blatul până când aluatu de mai sus stă la cuptor.
       Mixăm untul moale cu zahărul pentru 2-3 minute. Adăugăm oul și contiuăm mixarea.
       Punem făina, praful de copt și 3 linguri cu fulgi de ovăz. Amestecăm bine.


       Întinem blatul pe hârtia de copt neunsă din tavă (am folosit o tavă de aprox. 28-29cm)
       Întindem pe deasupra blatului cele două borcane cu gem de caise și presărăm aluatul fărâmițat.





       Dăm prăjitura la cuptor, la foc mic, până când s-a rumenit pe margini. Durează aprox. 28-30 de minute.
        Lăsăm prăjitura la răcit puțin și apoi o împărțim cu cei dragi!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu