Frigărui



         Inițial gândisem o poza puțin mai amplă, unde sunt mai multe frigărui, dar când gătești ceva pentru ceilalți și cu toții așteaptă să fie gata masa, îți asumi să ai la pozat ce prinzi. Așa că, iei repede câteva ceva și fugi deoparte, apoi aduci mâncarea înapoi până nu se prinde restul, că iese scandal! Vorbesc din propria experiență, ha!
          Cred că un detaliu foarte important atunci când faci frigărui este cum aume condimentezi carnea, iar apoi ceea ce pui lângă depinde foarte mult de gusturile fiecăruia. Noi am avut frigărui cu pui, ciuperci, ceapă, ardei și dovlecel. Le-am servit alături de sos cu usturoi și porumb copt. Am mâncat pe nerăsuflate și am primit comanda pentru tura doi. Deci probabil ar fi bine sa dublezi cantitățile din prima!

Ingrediente pui:
500g piept de pui
2 linguri sos de Soia
1 lingură de miere
2 linguri ulei de semințe de susan
20g ghimbir
3 linguri sos Barbecue
sare, piper, busuioc, chimen
usturoi
zeama de la o jumătate de lămâie verde (lime)

Ingrediente frigărui:
2 ardei capia
250g ciuperci Champignon mini
1 ceapă
2 dovlecei
10 bețe pentru frigărui

        Puiul: Amestecăm toate sosurile, mierea, uleiul, condimentele și zeama de lămâie verde. Ghimbirul l-am decojit și l-am pasat la fel ca și usturoiul.
        Tăiem pieptul de pui bucățele și îl amestecăm cu sosul. Există varianta să lăsați carnea la marinat peste noapte, în frigider, dar bineînțeles că eu am pus bucățile direct pe băț.

        Frigărui: Dacă urmează să pregătești frigăruile pe un grătar, e musai să le lași la înmuiat în apă pentru o oră, pentru ca să nu se ardă.
         Am tăiat ardeii felii subțiri și dovleceii felii mai groase. Ceapa am tăiat-o în jumătate, apoi i-am desfăcut toate straturile.
        Am încercat să așez toate componentele pe rând: ardei,  ciupercă, ceapă, pui, dovlecel, pui, ceapă, ciupercă, dovlecel, pui și ardei.



        Punem frigăruile la copt și le întoarcem pe toate părțile. Spre final, ungem cu o pensulă pentru bucătărie frigăruile cu sosul rămas de la pui, apoi le mai întoarcem pe toate părțile pentru copt câteva minute.
        Le servim alături de sos cu usturoi și porumb copt. Delicios!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu